Poetul Ion Mureșan este de departe cel mai atipic caz de poet. Cu doar câteva volume de versuri publicate el este considerat unul dintre cei mai importanți poeți români contemporani. Și aceasta pentru că, fără îndoială, el a ales să nu dea calitatea pe cantitate și să iasă la lumină doar atunci când versurile sale au ajuns la capacitatea de a fi ele însele generatoare de lumină.
Noul său volum de versuri, Poemul care nu poate fi înțeles, vine să certifice acest aspect cu asupra de măsură. Cu o poezie construită mai degrabă sub forma unor succesiuni aparent ilogice de imagini puternice, ce amintesc pe alocuri de suprarealismul lui Naum, el crează adevărate pelicule cinematografice ce pot rivaliza oricând cu cele ale marelui Tarkovski.
Și pentru că un mare poet se distinge inclusiv prin capacitatea de a mânui tehnica paradoxului cu precizie și subtilitate, în cadrul acestui volum acest aspect se vădește cel mai bine în ciclul final, în acele Convorbiri cu diavolul, din care nu transcede nicidecum groaza, ci tot lumina. Doar și diavolul a fost la origini tot înger de lumină.
