Pink Ponk

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 05 Ianuarie, 2021
1969

În anul 2019, la editura frACTalia, a apărut un volum de patru ori „inedit”. Este vorba despre cartea de poeme Pink Pong, iar ceea ce o face atât de inedită sunt următoarele aspecte: este un dialog poetic desfășurat între poetul danez Claus Ankersen și poetul român Andrei Zbîrnea, dar atât de bine sudat încât este foarte dificil să definești cu exactitate cine ce anume a scris (cu siguranță fragmentele cu tentă politică mioritică sunt semnate de Andrei Zbîrnea); este o ediție trilingvă: română, engleză și daneză, de traducere și retroversiune ocupându-se Iulia Stoichiț, Daniela Micu și Claus Ankersen; este printre foarte puținele volume de poeme cu un pronunțat caracter S.F.; și este poate singurul volum tribut dedicat trupei Pink Floyd, referințele la aceasta regăsindu-se atât în mod direct, prin menționarea numelui trupei într-un poem, cât și subtil, prin titlu, copertă și personajul WALL –E (împrumutat de la studiourile Disney-Pixar), o trimitere la albumul The Wall, unul de referință în istoria trupei.


Cele 36 de texte ce alcătuiesc acest volum sunt concepute sub forma unui poem fluviu S.F., sau, dacă vreți, a unei nuvele S.F. în versuri. Și dacă tot este vorba despre o poveste, propun să facem cunoștință cu cele trei personaje ce vor traversa această „galaxie epică”. Primul personaj este nava-mamă, o metaforă a instinctului de conservare, a sentimentului de acasă, a protecției, a stabilității și de ce nu a reticenței față de nou, al doilea este WALL-E, „e prietenul tău în momentele de cumpănă/ chiar dacă – mai tot timpul – are ceva de vociferat”, altfel spus, sfătuitorul, prietenul intim, de suflet; iar al treilea este mașinistul: „mașinistul trece inofensiv mașinistul/ e noua versiune a lui/ WALL–E/ versiune pe care mai toate hypermarketurile/ o oferă la promoții lunare”, altfel spus, omul practic, omul bun la toate, absent când vine vorba de idei și dezbateri dar prezent când este ceva de făcut. Ce aventuri inter-galactice vor trăi cei trei, vă invit să descoperiți citind volumul da capo al fine.

Pink Pong
Pink Pong
Claus Ankersen, Andrei Zbîrnea
Vezi cartea
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram