Peripețiile lui Nastratin Hogea

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 08 Octombrie, 2017
1969

Copil fiind, am citit Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea într-o carte ce purta semnătura lui Anton Pann. Și am fost tot timpul convins că acesta este autorul simpaticului personaj, pus mereu pe șotii, ba păcălind, ba fiind păcălit. Asta până de curând, când am aflat cu stupoare, din prefața lui Mihai Cernătescu la ediția Peripețiile lui Nastratin Hogea (editura Herald, 2017) că acest personaj este unul devenit legendă și că aria lui de circulație atinge distanțe nebănuite: din Balcani până în China, din Caucaz până în Arabia. Ba mai mult, am aflat că a fost chiar o persoană reală, ce a trăit aproximativ în secolul al XIII-lea, fiind un învățat cleric musulman, aparținând curentului sufi, ce susține că omul se poate apropia de Dumnezeu mai degrabă prin dragoste decât prin dogme. Mai greu de stabilit este țara în care a trăit, întrucât mai multe popoare își atribuie paternitatea lui, ba mai mult, în multe țări se găsesc morminte în care se zice că ar fi îngropat Nastratin Hogea. Asta ca spiritul lui de farsor să nu se stingă nici după moarte. Cert este că, într-adevăr, o parte din povestioarele ce-l au ca personaj, îi aparțin. Multe însă i-au fost atribuite, adăugându-se după moartea sa la tolba de povești satirice.

Ceea ce face ca spiritul lui Nastratin Hogea să fie mereu actual, și încă pe o arie extinsă, cuprinzând mai multe culturi, limbi și religii, este faptul că în scurtele sale povestiri cu tâlc el vorbește despre valori morale universal valabile și eterne, cum ar fi cultivarea adevărului și a cinstei în defavoarea minciunii și a nedreptății, ideea de a te arăta modest, dar de a nu permite să fii batjocorit, respectul față de toate viețuitoarele pământului și față de toți oamenii, indiferent de statul lor social. De bună seamă că la buna receptare a ideilor sale, precum și la perpetuarea lor de-a lungul veacurilor, a contribuit din plin prezentarea scurtelor povestiri sub formă satirică, umorul fiind, se pare, un bun catalizator pentru încasarea adevărurilor dure direct în figură.

Așadar, vă invit să redescoperiți un personaj ce continuă să fie legendă în întregul Orient, să vă hrăniți cu înțelepciunea lui și să vă descrețiți frunțile cu sănătoase șarje de râsu-plânsul. 

Peripețiile lui Nastratin Hogea
Peripețiile lui Nastratin Hogea
Mihai Cernătescu
Vezi cartea
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram