Pelerinul

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 06 Octombrie, 2020
1982

Pelerinul, romanul de debut al teologului și filosofului român, Walther A. Prager, este construit sub forma unui diptic încrucișat, urmărind în paralel două pelerinaje teoretic petrecute la diferență de mii de ani, unul dintre ele căpătând chiar o valență mitico-mistică, fiind consemnat în scripturile vechi testamentare. Dar privite prin lentila ficțiunii sau a realităților paralele, ele ar putea chiar să se desfășoare simultan, servindu-și unul celuilalt drept oglindă, deși una nu tocmai cinstită.

 

Pelerinajul biblic pe care Walther A. Prager îl reilustrează în cartea sa, îmbogățindu-l cu noi tușe ale ficțiunii și înveșmântându-l în haina de sărbătoare a poeziei, este cel al patriarhului Abraham (Avraam) și al soției sale Sara (Sarai) și urmărește traseul vieții lor, de la căsătorie, continuând cu drumul presărat cu primejdii până în Canaan, Pământul Făgăduinței, punctând delicatul episod al nașterii lui Ismael din sluga Agar, momentul culminant al vizitei celor trei îngeri de la stejarul Mamvrei, nașterea lui Isaac și încercarea la care este supus Abraham de către Dumnezeu, izgonirea lui Ismael și a mamei sale, Agar și încheindu-se cu moartea Sarei.

 

În „oglindă” față de acesta se desfășoară pelerinajul naratorului, un bărbat fără nume și fără o vârstă precisă, dar identificabilă cu decada dintre 45 și 55 de ani, intelectual nerealizat, văduv, tată al unui băiat pasionat de muzică, cu o personalitate foarte vagă, care se hotărăște dintr-odată să renunțe la lume, căutându-și o mănăstire unde să se călugărească. Prima mănăstire la care ajunge cu speranța de a-și găsi liniștea, se dovedește a nu fi tocmai ce visase el, ba mai mult, lipsa de tact duhovnicesc a starețului îl va arunca în marea ispitelor ce îl vor lua cu asalt imediat ce va ieși pe poarta mănăstirii. Și aceasta deoarece, simțind că potețialul său intelectual se va atrofia într-o obște îndeosebi ignorantă în ale științei de carte, bărbatul se plânge starețului și îi cere o ascultare pe măsură. Însă nu primește decât libertatea de a părăsi mănăstirea, ba mai mult, este trimis în pribegie, îmbrăcat în rasa călugărească, deși nu fusese tuns în monahism, și i se vâră în brațe un teanc de icoane jerpelite pe care să le vândă din sat în sat pentru a-și procura cele necesare traiului de pelerin. Zvârlit din nou în lume, nici laic, nici monah, el se va confrunta cu tot felul de situații delicate. Fiind luat drept preot, și încă unul desăvârșit, i se cere să facă minuni, de care firește nu este capabil (dar cum necum se duce vestea despre el cum că ar fi un sfânt), este atras în curse, ispitit să se dedea la plăceri carnale, tâlhări, amenințat, obligat să ucidă  și hăituit. Dar în tot acest timp, el nu face altceva decât să se autohăituiască, să fugă de sine și tot odată să se caute pe sine.

 

Finalul romanului rămâne deschis, sub meandrele ambiguității, semn că pelerinajul spre sine nu se sfârșește nici pentru narator, și prin oglindire, nici pentru cititor. Căci ce este acest roman, dacă nu o parabolă despre căutarea sinelui, adresată fiecăruia dintre noi?

Pelerinul
Pelerinul
Walther Alexander Prager
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram