În acest al doilea volum al seriei „Copii în derivă”, Seanan McGuire ne prezintă începutul poveștii gemenelor Wolcott, Jacqueline (pe scurt Jack) și Jillian (pe scurt Jill), pe care le-am cunoscut în primul volum. Mi-a plăcut mult această minunăție, am fost într-o continuă stare de tensiune, curiozitate, tristețe și speranță.
Elementul meu preferat este reprezentat de două aspecte: primul – faptul că bunica celor două fetițe le-a spus mereu că este important să ai un vis, că nu trebuie să renunți nicicând la el și că trebuie să lupți pentru a-l îndeplini; iar al doilea – permanenta dorință a lui Jack de a o proteja pe Jill, chiar și atunci când aceasta a rănit-o în cel mai profund mod. De cealaltă parte, elementul pe care l-am urât de-a dreptul a fost reprezentat de modul în care le cresc părinții lui Jack și Jill. Aceștia nu le-au ascultat niciodată dorințele, doar le-au impus cum să se comporte, astfel încât să se încadreze în anumite tipare. Niciodată nu trebuie să acționezi în acest fel cu propriii copii, deoarece le reprimi drepturile (de liberă alegere, de proprie opinie etc.) și, cel mai important, le iei șansa de a se cunoaște pe ei înșiși și de a evolua în mai bine atunci când greșesc.
Câteva citate reprezentative:
„Căci la ce folosește să-ți exprimi o opinie dacă te costă pierderea locului pe care îl ocupi în societate? Nu. Mai bine îți ții gura închisă și opțiunile deschise” (pg. 32)
„Pentru unele aventuri nu e nevoie decât de o inimă doritoare și de priceperea de a te poticni peste crăpăturile lumii. Pentru alte aventuri e însă nevoie să te implici dinainte.” (pg. 48)
Copiii nu sunt o bucată de lut lipsită de formă care se lasă modelată după capriciul sculptorului, și nici păpuși goale de conținut, dar identice, gata să fie setate în modul cel mai potrivit.” (pg. 101)
