Cu mini-romanul Parohia Dan Coman se recomandă ca un autentic creator de atmosferă. Sau, mai bine spus, de vrăjitor de atmosfere, întrucât el reușește să schimbe pe nesimțite lumea aproape iluzorie în care un perpetuu copil ajuns la vârsta de 30 de ani, fiu de preot, se comportă ca un veritabil pierde-vară într-o lume sfidător de concretă, aceea în care domnește frica și neîncrederea, dar care servește drept prim motor pentru detonarea unui exploziv colectiv de curaj și demnitate.

Aflat la răscruce de drumuri narative, între poem în proză și roman onirico-realist, Parohia surprinde o răscruce istorică, și anume infiltrarea suflului malefic al dictaturii comuniste în liniștea satului ce părea contopit cu veșnicia. Citit în cheia unui bildungsroman, deși până în ultima parte personajul nostru nu dă semne de evoluție, romanul acesta rostește un adevăr teribil: doar în fața unei situații limită se produce adevărata ruptură între copilărie și maturitate, între vis și realitate, între nemișcarea spiritului și devenirea umană.