O carte ce mi-a adus aminte de propria copilărie, unde biserica a reprezentat un element important al formării, nu neapărat dogmatice, dar a ceea ce se petrecea în și în jurul bisericii. Umorul negru ce rezultă din Parohia lui Dan Coman scoate în evidență nebunia generată de un sistem utopic, cum a fost cel comunist, și un sistem social ce și-a pierdut semnificațiile credinței, biserica din viața oamenilor. În tot acest amalgam de contradicții ale vieții, personajul principal se transformă dintr-un copil la 30 de ani într-o brută care pune stăpânire pe soarta Niniei, o fată șchioapă, o parteneră de vicii, discuții și joacă. Și pentru ca ironia să fie dusă la extrem, de altfel cum s-a întâmplat cu multă lume, comunismul cade în momentul în care are loc căsătoria (mai mult de gura lumii) dintre Ninia și adolescentul de 30 de ani. Comunismul a creat uniuni care după căderea lui au generat nevroze, resentimente, depresii, alte frici, paradoxuri și vieți sociale bizare. În această carte descoperim și o lume a satului care a existat și continuă să existe și în ziua de astăzi. Parohia este și tipul de îngrădire socială dezvoltată de comunism.