A fost o carte citită după o recomandare, altfel nu cred că i-aș fi acordat multă atenție. Coperta nu-i face prea multă cinste, ce-i drept. Însă n-am considerat-o deloc timp pierdut. Plină de exemple, cinică până la umor, Bruckner nu se ia în serios atunci când vorbește despre dragoste; nici pe el, nici pe îndrăgostiți și veșnicele lor drame. Tocmai de aceea, este o lectură relaxantă și întrucâtva prospătă.
Ce mi-a plăcut: în unele paragrafe e așa de evidentă, încât te face să-ți pui la îndoială viața amoroasă și propria-ți persoană. În toate celelalte, poți doar să râzi în hohote de prostia umană, pe care Bruckner o denunță cu (prea) multă ușurință.
Ce nu mi-a plăcut: Poate o lectură prea ușoară.