Alături de „Florile răului”, „Paradisurile artificiale” reprezintă cea mai importantă lucrare din opera lui Charles Baudelaire. Și aceasta deoarece cele două sunt aproape „opere în oglindă” și doar puse la un loc, descriu pe de-antregul atmosfera vieții și epocii marelui scriitor francez, cel ce a pus bazele simbolismului în literatura universală.
În „Paradisurile artificiale”, Baudelaire descrie, practic, cadrul exterior ce duce la realizarea unei opere de artă, procesul prin care trupul, sufletul și spiritul artistului sunt pregătite pentru a da lumii noi și noi prilejuri de extaz artistic, eliberator. Căci pentru a produce acea artă generatoare de katharsis, artistul însuși trebuie să ajungă la starea de katharsis. Iar consumul de vin, opiu și alte droguri, administrate în doze optime, favorizează atingerea acelei stări de binecuvântată beatitudine. Cu toate acestea, el nu aduce nici pe departe vreo odă de slavă consumului de narcotice sau alte substanțe generatoare de inspirație creatoare. Ba mai mult, are grijă să atragă atenția asupra riscului pe care îl comportă administrarea acestora fără discernământ și mai ales de către persoane ce nu au organ pentru artă.
Este, am putea spune, mai degrabă un îndreptar de utilizare a acestor substanțe, considerate a fi „combustibil spiritual” pentru artiști, dar care pot fi poarta spre decădere pentru cei neinițiați corespunzător.
