În plină stare de urgență, provocată de pandemia de Covid 19, un oarecare director de firmă pleacă de acasă în zi de weekend, cu intenția de a ajunge la birou pentru a lua din computerul firmei niște documente. În drumul său este oprit de un echipaj de poliție, iar pentru a scăpa de amendă, își motivează ieșirea din casă cu o scuză de-a dreptul penibilă, care însă se va dovedi mai mult decât eficientă: nu își mai suportă nevasta.
Fix în seara în care se desparte de colegii de birou pentru o perioadă nedetermnată, întrucât toți angajații companiei urmează să își desfășoare activitatea de acasă, Marius, un tânăr IT-ist, are revelația faptului că este îndrăgostit de una dintre colegele de muncă, pe care până atunci o vedea doar ca pe o prezență banală în șirul nesfârșit de zile la fel. După ce petrece toată perioada de izolare gândindu-se la ea, în momentul revederii, fata îi va părea la fel de banală ca înainte, el nemaiînțelegând dacă este sau nu îndrăgostit.
O tânără fată din Zalău se întoarce din Japonia, după un an de studii, chiar cu ultima cursă înainte de suspendarea mai multor zboruri internaționale, din cauza pandemiei mondiale de Coronavirus. După ce ajunge acasă, mai mult moartă decât vie, punând această stare strict pe seama oboselii unui drum de peste doisprezece ore cu avionul, va dormi cu scurte intermitențe timp de o săptămână, fiind îndeaproape monotorizată de părinții ei, ambii medici. Testele pentru Covid 19 pe care aceștia i le-au luat, au ieșit negative. Însă mama și bunica nu au fost la fel de norocoase, fiind declarate pozitive. Mai mult, bătrâna nu a supraviețuit temutului virus, murind în câteva zile de la contractarea acestuia.
Acestea sunt, pe scurt, trei dintre cele șase povești, pasibile de a fi adevărate, pe care scriitoarea Florina Iliș ni le oferă în acest nou volum dedicat pandemiei de Covid 19 și modului în care aceasta a afectat viața românilor din toate straturile sociale. Toate cele șase, atât cele vesele cât și cele triste, au în comun maniera narativă deosebit de realistă și limbajul comun, nesofisticat, specific oamenilor simpli. Este o carte ce peste câțiva ani, când această pandemie va rămâne doar o amintire, va putea fi considerată istorică, cititorii ei de atunci fiind nevoiți să îi întrebe pe cei de astăzi, dacă chiar așa au stat lucrurile în „anul ciumei” - 2020.
