Romanul lui Julian Barnes m-a luat prin surprindere. Nu mă așteptam la finalul demn de orice alt scriitor ușor dus cu pluta. Și sunt destul de mulți. Și cam toți îmi plac.

Demonul geloziei își face loc în imaginația lui Barnes ca să-l ațâțe la a scrie un roman despre cât de mult poate întuneca o minte și cât de ușor este de înecat în isterie și schizofrenie un suflet care crede că iubește.

O poveste despre frica de trecut, despre incapacitatea de a trăi prezentul, despre cât de frumoasă poate fi iubirea dacă este dansată pe ritm de Carpe Diem și despre cât de distrugător poate fi amorul atunci când săgeata-i trece prin trupul iubitei și-și înfinge ancora în fantome uitate.

Un roman crud și ascuțit precum o daltă de spart gheața, o carte care te va surprinde și te va lăsa nemișcat pentru ore întregi. Până când te vei duce la persoana iubită și-i vei spune că o iubești doar și numai pentru că este cu tine. Pentru că doar de când este cu tine există, de fapt..