Mark-Alem, cel mai tânăr și cel mai neînsemnat membru al „clanului” Qyprilliilor, o legendară familie albaneză ce a reușit de-a lungul timpului să se infiltreze, prin mijloace obscure, în cele mai strategice instituții ale Imperiului Otoman, dând din rândurile sale nu mai puțin de cinci viziri, acceptă, la insistențele familiei, să se angajeze la Palatul Viselor, o instituție învăluită în mister, unde visele tuturor supușilor sultanului sunt adunate, sortate și interpretate, sub pretextul că acest proces ajută la siguranța Imperiului, în fond pentru a-l controla la nivelul cel mai subtil, al subconștientului. Este angajat direct la secția de Selecționare, sărind peste câteva trepte inferioare. Apoi, peste foarte puțin timp este avansat la secția de Interpretare, iar de acolo este promovat în rândul maeștrilor interpretării, șef peste aceștia și chiar peste întregul Palat. În tot acest timp, el nu pricepe mai nimic din ceea ce se întâmplă cu el sau în jurul lui, rămânând tot timpul cu un pas în urma evenimentelor pe care, conform slujbei sale, ar fi trebuit să le prevadă și chiar să le oprească. 

Romanul „Palatul Viselor” este în fond o subtilă alegorie despre totalitarism. Acțiunea se petrece în Albania, într-o perioadă în care aceasta făcea parte din Imperiul Otoman. Dar indiferent de zona geografică și contextul istoroic, simptomele totalitarismului descrise în  carte se manifestă la fel: minciună, obscurantism, manipulare, tortură, crime, corupție, toate cosmetizate sub un pretext umanitar de excepție, bunăstarea și siguranța supușilor, pentru ca ei să poată dormi liniștiți și visa cât mai mult. Căci, nu-i așa, somnul e frate cu moartea iar visul poate lua fața realității cu succes.