Oscar și Tanti Roz

Bianca Ioan
Bianca Ioan 16 Iunie, 2022
547

Faptul că Eric Emmanuel Schmitt este și dramaturg este, poate, cel mai pregnant detaliu regăsit în romanele sale. Și asta se observă foarte bine în modul în care autorul cu origini franco-belgiene construiește intriga și dialogurile în povești care inspiră.

Oscar și Tanti Roz este una dintre cele mai citite cărți ale sale și a apărut prima dată la începutul secolului XXI. Povestea este emoționantă, tristă și plină de speranță în același timp; una dintre rețetele de bestseller, fără îndoială. Povestea tânărului Oscar (10 ani) care locuiește într-un spital este și povestea unui început și sfârșit de drum inițiatic. O boală incurabilă va semnifica pentru Oscar o călătorie fascinantă prin fiecare etapă posibilă a vieții lui – imaginară, o aventură articulată de iluzia (necesară) a desfășurării unei vieți complete. Prietenia cu asistenta voluntară a spitalului-casă (Tanti Roz) este liantul acestei călătorii. Și cum un dramaturg bun nu va lăsa în umbră niciunul dintre personaje, Tanti Roz își (re)scrie biografia prin ochii lui Oscar.

Cartea este subțirică, se citește repede, se recitește în unele momente în care ai nevoie de inspirație în lupta cu sensuri ale vieții sau se lasă așteptată în biblioteci luminoase.

Oscar şi Tanti Roz
Oscar şi Tanti Roz
Eric-Emmanuel Schmitt
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram