Poetul Constantin Abăluță s-a născut în anul 1938, fiind așadar proaspăt octogenar, și a debutat în anul 1964, cu volumul Lumina pământului, de care se va dezice ulterior, considerând că adevăratul său debut a fost volumul Piatra, din 1968. Din acest an, până în 2018, deci într-un interval de jumătate de veac, a publicat un număr de treizeci si patru de volume de poezie, în afară de antologii, statistică în virtutea căreia se poate afirma fără rezervă că este un poet prolific. Ceea ce nu ar fi însă un merit în sine, știut fiind faptul că, de regulă, cantitatea dăunează grav calității. Nu este însă și cazul lui Constantin Abăluță, care, nu a scris doar mult, ci a scris și bine. Iar una dintre dovezile că nu a trudit în zadar în aceștia cincizeci de ani de carieră poetică, stă faptul că anul acesta a primit premiul Opera Omnia, pentru întreaga carieră, atât în cadrul Premiilor Naționale „Mihai Eminescu”, din 15 ianuarie, premiu ce i-a fost însă retras pe nedrept, din cauza incapacității de a se prezenta la manifestări, cât și în cadrul celei de-a treisprezecea ediții a Galei Premiilor revistei „Observator cultural”.
Antologia Orgi și altare demontate, alcătuită de către poetul Claudiu Komartin, ne propune o incursiune de trei sute de pagini prin poezia lui Constantin Abăluță publicată între 1968 și 2018, între Piatra și Poem pentru cei ce nu-s de față. Parcurgând acest traseu, se poate observa evoluția poetului, modul în care acesta trece, aproape pe nesimțite, de la teme abstracte ce frizează metafizica, la teme concrete ce surprind magia imanentului, a tangențialului, a vieții reale, de zi cu zi; de la poeme despre case, străzi și animalele ce le dau viață și farmec mai mult decât oamenii, la poeme profund confesive mustind de un puternic substrat psihologic, totul culminând cu poezia socială și politică, îmbibată de curaj și conștiință civică, din volume ca Bazooka Girl și Mai sincer ca Himalaya. De asemenea, se poate observa și evoluția vocii poetului, de la șoapta celui ce caută la discursul demn al celui ce știe, de la scrâșnetul de durere la strigătul de revoltă, de la mângâierea duioasă a broștei țestoase, la pumnul în plex dat minciunii, imposturii și abuzului de putere.
Așadar, prin intermediul acestei antologii, Claudiu Komartin ne aduce în atenție un poet de o diversitate stilistică și estetică considerabile, care, în mod paradoxal, după jumătate de veac de poezie de înaltă ținută artistică, lasă impresia că este mai proaspăt ca niciodată, și mai pregătit ca oricând să se autodepășească și să contribuie cu producții de calitate la dezvoltarea poeziei române contemporane.
