Al doilea volum din Trilogia Iremonger debordează de o acțiune cinematografică și adună imagini atât de plastice despre un undeground al unei lumi a gunoaielor și-a obiectelor așa cum numai un nebunatic îndrăgostit de metafore și personificări poate s-o facă. Acțiunea se petrece în Foulsham, care este unul dintre cele mai mari depozite de gunoi din Londra. Ideea este că gunoiul devine „insuportabil” la propriu în spațiu, pentru că nu mai are loc și se revarsă peste orașul care l-a produs. Practic, e o întoarcere la origini, iar povestea poate fi interpretată și în această cheie de lectură: orice gunoi este un simbol al întoarcerii la origini – inutilul devine gunoi, gunoiul ia funcția primară de pământ, odată cu descompunerea. Omul-obiect, omul care devine obiect, omul care devine inutil odată cu această transformare în ceva utilizabil din punct de vedere material și fizic – aici intervine disperarea existențială în care autorul invită nu doar adolescenții, ci și oamenii mari.
Oamenii mari uită că frumusețea, uneori, stă și în gunoaie? Poate s-a pierdut mult aur pe-acolo. Și cu asta, gata, nu spun mai multe, pentru că vă fac o defavoare. Țineți minte că lectura merge foarte bine cu un ceai verde și Simfonia nr. 3 a lui Penderecki.
