Patru tineri britanici vin în vacanță în Transilvania, la unchiul unuia dintre ei. Cum ziua rezervată drumeției se dovedește ploiasă, deci numai bună pentru „activități domestice”, nepotul gazdei și prietenii săi se învoiesc să îl ajute pe simpaticul unchi să facă ordine în pod, pentru a putea transforma ulterior casa, care era de fapt un mic castel, în pensiune pentru turiști. Printre toate vechiturile din pod, băieții găsesc și un ceas vechi, cu pendulă, pe care, din joacă, îl repun în funcțiune, fără a ști că acesta era de fapt un portal magic, poarta spre o dimensiune paralelă. Se vor convinge însă de aceasta la miezul nopții, când din ceas va ieși fantoma unei tinere fete care, judecând după vestimentație, trăise în secolul trecut. Aceasta le spune pe scurt povestea ei și îi roagă să o ajute, aducându-i o cutie ascunsă într-o scorbură, într-un stejar secular din grădina conacului. Dintre cei patru, unul singur empatizează cu neodihnitul duh al fetei și se hotărăște să o ajute. Suficient însă ca atât el cât și ceilalți trei să fie trași de fantoma fetei în acea lume misterioasă în care aceasta rămăsese captivă încă dintr-o epocă demult apusă.
Aceasta ar fi numai intriga poveștii pe care brașoveanca Alexandra Gold o redă în romanul grafic Ora 12, reeditat de editura Pavcon, după ce în anul 2017, acesta a fost desemnat cel mai bun album BD românesc, de către Asociația Bedefililor din România. Deși acesta debutează ca o poveste fantasy-S.F. oarecum previzibilă, motivul podului plin de chestii vechi și misterioase, al portalului magic și mai ales al fantomelor ispititoare fiind unul cât se poate de uzat, totuși, dincolo de portal se întâmplă lucruri nu la fel de previzibile, iar povestea se dovedește de-a dreptul captivantă. Îmbinând elemente din fizică, chimie, alchimie și bineînțeles fantezie, Alexandra Gold reușește să ofere amatorilor de BD un album numai bun de adăugat la colecția lor de povești ilustrate și totodată fascinante.
