Omul care își confunda soția cu o pălărie

Cartepedia
Cartepedia 05 Noiembrie, 2015
5
O colecție de cazuri patologice

De multe ori nu ne gândim la ce înseamnă să fii „normal” până când nu suntem puși în fața unui caz ieșit din comun care să te lase cu gura căscată. Creierul uman este în continuare o necunoscută în ecuațiile medicinei și a neuropsihologiei iar scurtele povestiri ale lui Oliver Sacks nu fac decât să accentueze cât de puține știm de fapt despre acesta. În fiecare secundă a vieții noatre creierul operează cu cantități urașe de informații venite atât din exterior (prin intermediul simțurilor) cât și din interior (cum ar fi memoriile). În unele cazuri însă informația nu ajunge acolo unde trebuie astfel încât nu mai reușim să înțelegem ceea ce vedem (confundând capul soției cu o pălărie), nu mai reușim să ne formăm memorii noi, ne pierdem simțul propriului corp sau ne simțim membrele ca aparținând unor alte persoane.

Toate aceste povestiri ieșite din comun lasă locul unor interesante meditații asupra legăturii dintre minte și corp și în special asupra legăturii dintre corp, identitate și memorie. Puși în fața unor astfel de cazuri putem alege să le ignorăm considerându-le rarități patologice sau să învățăm mai multe despre noi înșine din experiența acestor oameni.

Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie
Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie
Oliver Sacks
Vezi cartea
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram