De multe ori nu ne gândim la ce înseamnă să fii „normal” până când nu suntem puși în fața unui caz ieșit din comun care să te lase cu gura căscată. Creierul uman este în continuare o necunoscută în ecuațiile medicinei și a neuropsihologiei iar scurtele povestiri ale lui Oliver Sacks nu fac decât să accentueze cât de puține știm de fapt despre acesta. În fiecare secundă a vieții noatre creierul operează cu cantități urașe de informații venite atât din exterior (prin intermediul simțurilor) cât și din interior (cum ar fi memoriile). În unele cazuri însă informația nu ajunge acolo unde trebuie astfel încât nu mai reușim să înțelegem ceea ce vedem (confundând capul soției cu o pălărie), nu mai reușim să ne formăm memorii noi, ne pierdem simțul propriului corp sau ne simțim membrele ca aparținând unor alte persoane.
Toate aceste povestiri ieșite din comun lasă locul unor interesante meditații asupra legăturii dintre minte și corp și în special asupra legăturii dintre corp, identitate și memorie. Puși în fața unor astfel de cazuri putem alege să le ignorăm considerându-le rarități patologice sau să învățăm mai multe despre noi înșine din experiența acestor oameni.
