În anul 2018 am sărbătorit cu mare fast Centenarul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Dar nu știu câți dintre cei care s-au lăsat atunci purtați de entuziasmul jubileului s-au gândit și la contextul care a făcut posibilă acea unire. La jertfele soldaților ce au luptat în Primul Război Mondial pentru realizarea visului de veacuri al românilor și la eforturile diplomatice care au urmat după încetarea focului. La dramele pe care le-au trăit soldații, oamenii politici, civilii și chiar, eufemistic vorbind, clădirile istorice. Despre unele ca acestea ne vorbește istoricul și diplomatul Adrian Cioroianu prin intermediul celor o sută una povești istorice, scrise într-o manieră succintă, spre a nu plictisi, dar în egală măsură îndeajuns de comprimate încât să rezume esențialul din fiecare faptă istorisită. Iar ceea ce dă un plus de savoare acestor povești este faptul că, fără excepție, fiecare dintre acestea se încheie cu câte o morală. Ceea ce face ca istoria să nu rămână moartă și îngropată, ci vie și grăitoare, îndemnându-ne continuu la reflecție pentru a nu repeta greșelile trecutului.

Cu siguranță multe dintre poveștile readuse în lumină de Cioroianu le sunt multora dintre noi cvasi-cunoascute, parte din manuale, parte din reviste istorice sau alte documentare televizate. Dar fără îndoială și cei mai avizi consumatori de istorie vor găsi în paginile acestei cărți povești noi sau măcar detalii necunoscute despre Războiul cel Mare și oamenii care au făurit România Mare. De exemplu, pentru mine a fost cu totul nouă povestea despre infirmiera franceză Nelly Beille, care s-a oferit voluntară să vină în România pentru a îngriji soldații răniți, ca și cele despre trădătorii Verza, Sturdza și Crăiniceanu, sau cea despre cimitirele militare din Alsacia în care își dorm somnul de veci soldații români căzuți pe frontul de vest sau morți în prizionierat. De asemenea o poveste cu totul necunoscută mie, și care m-a impresionat profund, a fost cea a preotului militar Justin Șerbănescu, cel care, pe frontul de la Azuga, a lăsat deoparte crucea și a pus mâna pe armă, luptând chiar în fruntea camarazilor săi și reușind să țină în șah armata germană. Când citești despre astfel de fapte de vitejie și onoare, începi să îi dai dreptate autorului, care nu obosește să ne aducă aminte că istoria este cea mai frumoasă poveste.