Bătrânul Hanta îşi duce viaţa într-un centru de colectare a deşeurilor de hârtie. Vagoane întregi de  cărţi vechi, uitate şi abandonate, ajung în această pivniţă, sfârşind sub presa hidraulică, în dinţii șoarecilor, iar cele mai norocoase, în înghesuita locuinţă a lui Hanta, unde mulţimea de cărţi adunate de-a lungul anilor îi ameninţă chiar şi somnul. Nu vă imaginaţi un bătrân obosit şi neputincios. Imaginaţi-vă mai degrabă un Hanta molipsit definitiv de spiritul cărţilor în mijlocul cărora a trăit timp de 35 de ani, care nu-şi poate concepe viaţa în afara acestui spaţiu, care îşi bea halbele de bere pentru a putea ţine pasul cu propriile gânduri. Zgomotul singurătăţii lui vine dinăuntru şi nu dinafară, dintr-un preaplin de gânduri în care nu se mai distinge trecutul de ficţiune, realitatea de suprarealitate. Introspecţia sa nu este întreruptă de niciun dialog, iar cugetările pe care ai vrea să le repeţi în gând, să nu le uiţi, nu sunt puţine.