O istorie a emoțiilor umane

Cezara Dima
Cezara Dima 12 Aprilie, 2023
295

Probabil v-ați găsit de multe ori citind o biografie istorică, vizionând un documentar sau urmărind știrile și ați considerat că multe dintre alegerile și schimbările care au influențat iremediabil o întreagă epocă s-au bazat pe emoții în detrimentul rațiunii. Poate la rândul vostru ați votat sau ați participat la un protest mânați mai degrabă de teamă sau de furie, și nu în urma unei strategii pe baza căreia ați sperat că veți avea o viață mai bună. O ISTORIE A EMOȚIILOR UMANE ne explică felul în care atât comunitățile, cât și instituțiile statului acționează în primul rând pe bază emoțională, oricât de importante ar fi deciziile respective, și cum emoțiile noastre și conștientizarea lor au format lumea în care trăim acum.

Acest studiu complex urmărește atât evoluția conceptului de emoție (parcurgând idei pornind de la Platon, budism și culturile africane și ajungând la creștinismul medieval și psihologia contemporană), cât și istoricul fenomenelor precum moda ca drept al oamenilor de a arăta și a se simți bine sau iertarea și toleranța ca măsuri diplomatice și tactici de încheiere a războaielor.

 Un adevăr ironic pe care această carte ni-l expune este acela că pentru a recunoaște o emoție, trebuie mai întâi să o gândim și să o înțelegem, indiferent dacă aceste acțiuni au fost făcute de teologi, filosofi, sau mai nou, de către terapeuți și oameni de știință. Astfel, această carte este potrivită atât sub forma unui compendiu pentru studiu și cercetare, cât și pentru simpla informare.

O istorie a emoțiilor umane
O istorie a emoțiilor umane
Dr. Richard Firth-Godbehere
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram