Incredibil de expresiv, detaliat și de cutremurător acest jurnal al intrării armatei ruse în Berlinul înfrânt din anul 1945. Scris de o angajată a unei edituri, refugiată într-una din clădirile care au rămas în picioare scăpând de pe urma bombardamentelor intense, autoarea își începe primul caiet al jurnalului în luna aprilie, atunci când exploziile și tensiunea frontului se apropie de oraș. Urmează câteva luni de coșmar, cu armata rusă luptând și ocupând întregul oraș în care se mai aflau aproape patru milioane de locuitori, în special femei, bătrâni, copii și răniți.
Clădirile sunt ocupate abuziv, orice produs de valoare este furat, femeile sunt violate, oameni uciși. Berlinul ocupat nu diferă de alte orașe aflate în această situație, însă violența și foamea sexuală a militarilor ruși produce victime în rândul femeilor greu de imaginat pentru Germania acelor ani. Autoarea jurnalului nu ascunde nimic, scriitura ei surprinde crunt frica, dezgustul, șocul violurilor, teama de nopțile cu vizitatori beți, puși pe harță și pradă. Încep calculele strategice, nevoile minime de hrană și apă sunt la hazardul militarilor. Pentru a supraviețui e mai bine pentru femei să ofere trupul în schimbul hranei, e mai bine să cunoască ofițeri care ar putea să le protejeze de gradele inferioare și de violurile întâmplătoare.
Lunile următoare trec asemeni unor ani, sunt luni de luptă zilnică pentru hrană și supraviețuire. Spre finalul volumului, în luna iunie, lucrurile par să se așeze. Disciplina militară e mai puternică, birocrația pare să înfrângă haosul războiului și chiar dacă locuitorii berlinezi sunt puși la muncă zilnică forțată, viața întră într-un soi de ritm cât de cât uman. Departe de cruzimea și haosul și violența primitivă din primele momente.
Citit acum, volumul „O femeie din Berlin” e o mărturie de prim rang pentru acele zile. Completează istoria acelor ani și întregește tabloul de coșmar oferit de cel de-al Doilea Război Mondial. Un război din care nimeni nu a scăpat cu adevărat teafăr, orice ar fi încercat să facă.
