O buclă în timp

Roxana Covaliu
Roxana Covaliu 04 Iunie, 2015
2042

Oricât de interesante ar fi activităţile de vacanţă, nimic nu se compară cu o călătorie interdimensională. Mai ales dacă scopul tău este să salvezi lumea. Meg este o tânără şcolăriţă căpoasă şi neîmblânzită, care refuză să se lase convinsă să facă ceea ce vor alţii şi mai are, pe deasupra, avantajul de a veni dintr-o familie cu totul şi cu totul specială. Când părinţii tăi sunt oameni de ştiinţă, iar fraţii tăi dau dovadă de calităţi ieşite din comun, nu prea te mai miri când la uşa ta, în miez de noapte furtunoasă, bate o doamnă fistichie care pare să ştie totul despre tine şi tatăl tău dispărut. Cu atât mai puţin vei ezita să porneşti într-o călătorie aiurea printre galaxii, dacă la capăt ai şansa de a-ţi recupera părintele captiv al unei minţi puternice, întunecate şi perfide, care mai poate fi învinsă doar de încăpăţânarea ta copilărească.

“O buclă în timp” este un roman scurt şi fermecător, potrivit copiilor cărora le plac lumile fantastice, dar şi celor pe care a început să-i pasioneze ştiinţa. Singurul defect pe care l-aş putea numi este doar înclinaţia vizibilă a autoarei pentru combinarea elementelor literaturii cu cele religioase.

Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram