Susan caută un loc în care să se ascundă de frații ei care vor să-i arate un păianjen, doar așa, ca să o sperie, știind că ei nu îi plac deloc aceste insecte cu multe picioare. Mai întâi o întreabă pe bunica unde s-ar putea ascunde cât mai bine, iar aceasta o îndrumă spre stejarul cel mare de lângă gard. Dar acolo o vede vecina, care-i sugerează că o mai bună ascunzătoare ar fi în spatele șopronului. Dar acolo dă peste domnul Gary, care îi recomandă să se ascundă după tufa de trandafiri. Acolo însă o vede poștașul, care-i spune că cea mai bună ascunzătoare este cușca lui Rover, câinele familiei. Aici ar fi fost într-adevăr un loc perfect pentru ascunziș, dacă Rover nu și-ar fi cerut eliberată casa. Și totuși, chiar când renunțase la idee, Susan a reușit să găsească o ascunzătoare excelentă, unde nu a mai văzut-o nimeni: nici frații ei, nici bunica, nici vecina, nici domnul Gary, nici măcar poștașul. Oare unde s-a ascuns Susan?
Veți găsi răspunsul citind până la final această poveste hazlie despre frici și nevoia de a te ascunde, de a rămâne un timp singur sau singură, cât să-ți tragi sufletul după câte o cursă nebună, și de ce nu, despre plăcerea de a constata că toată lumea te caută îngrijorată, ceea ce înseamnă că ești o persoană iubită.
