Toate cărțile pentru copii sunt frumoase. Toți autorii de carte pentru copii sunt iubiți. Dar eu am o slăbiciune aparte pentru acei autori care, deși s-au remarcat ca scriitori grei, duri, ce au pus în mișcare rotițele mințiilor celor mai aprigi învățați și au potolit setea celor mai avizi cititori adulți, totuși, cel puțin o dată în viață, au lăsat jos ștacheta și au scris cel puțin o poveste pentru copii. Mi se pare cumva că acest gest îi luminează, îi umanizează și cu siguranță ni-i apropie și de latura simțitoare, nu doar de cea cugetătoare a forului nostru interior.
Unul dintre acești autori este Truman Capote, pe care o amintire de Crăciun se pare că l-a făcut să renunțe la sângele rece și să redevină măcar și numai preț de o rememorare, copil. Povestea pe care el ne-o propune în această carte, pare a fi autobiografică. Dar și dacă nu ar fi așa, maniera călduroasă în care o povestește ni-l apropie foarte mult de suflet. Este vorba despre amintirea pregătirilor de Crăciun pe care le făcea împreună cu o bătrână rudă ce-i devenise cea mai bună prietenă: prepararea prăjiturilor, pregătirea cadourilor, căutarea, tăierea și împodobirea bradului, sunt momente pe care acesta le împărtășește și cu noi.
Iar noi, dacă citim cu sufletul deschis, vom fi cu siguranță răpiți în această poveste minunată și emoționantă. Eu pot da mărturie că am fost captiv în această amintire, de la cea dintâi pagină, până la cea mai de pe urmă, și câteva momente după, până ce am revenit cu picioarele pe pământ, și cu mintea în timpul prezent.
