La Bataclan, Paris, a avut loc un atentat terorist în urma căruia soția lui Antoine Leiris este ucisă, lăsând  în urma sa un copil de doar 17 luni și un tată răvășit de durere. Cartea de față este manifestul lui Antoine Leiris la adresa criminalilor pe care îi privește în față și le spune cu o sensibilitate extraordinară că viața sa nu se va schimba așa cum speră ei, indiferent de durerea copleșitoare pe care o trăiește, deoarece libertatea i-a fost atinsă și pângărită, însă nu distrusă.
Un jurnal dureros și apăsător care se transformă într-un port drapel peste câmpurile însângerate lăsate în urmă de demența unor ucigași, dovedind că umanitatea din oameni nu dispare datorită fricii și că singurii demni de milă și care merită plânși sunt chiar teroriștii care nu doar că nu știu ce înseamnă libertatea pe care o urăsc atât, ci că tocmai acea libertate și respectul și iubirea pentru semeni sunt lucrurile pe care nu le vor putea înfrânge vreodată, indiferent de armamentul utilizat.