Nu există lumină pură

Vlad Zver
Vlad Zver 18 Octombrie, 2016
811

Nu sunt un cititor de poezie, nu am sensibilitatea necesară pentru a putea răzbi metaforele poeților, însă Pablo Neruda ocupă un loc aparte în inima mea. În studenție eram amorezat de profesoara de limbă engleză, profesoară care era îndrăgostită de poemele lui Neruda, astfel am ajuns și eu să-l descopăr și să mă bucur de versurile sale. Sub atenta îndrumarea a frumoasei domnișoare, am început să-l simt pe Neruda, să-l trăiesc, să vibrez la cuvintele sale, cedând unei dulci și dureroase subjugări.
Abia mai târziu am aflat despre orientările politice ale lui Neruda și am descoperit și alte scrieri de-ale sale în afara poemelor de dragoste, însă Neruda a continuat să mă fascineze. Pentru finețea cu care mânuiește limbajul, sensibilitatea aparte de care dă dovadă indiferent de tema pe care și-o alege, capacitatea de a se ridica deasupra lucrurilor astfel încât să-și permită o lansare aproape sinucigașă în esența trăirilor pe care le cercetează și disecă pentru a le oferi sub o formă care farmecă cititorul precum un cântec al ielelor recomand volumul tuturor cititorilor care doresc să-și testeze (in)sensibilitatea pe care cred că o au.

Nu există lumină pură
Nu există lumină pură
Pablo Neruda
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram