Scriitura Ioanei Nicolaie îmi dă mereu o stare de bine și de liniște. Și asta în ciuda faptului că atât proza, cât și poezia ei au o încărcătură emoțională apăsătoare, ce îți invocă amintiri, ce te îndeamnă sau chiar forțează să te gândești la propria viață, la propriile sentimente. Așa s-a întâmplat cu Miezul inimii în urmă cu mai bine de un an și așa s-a întâmplat și zilele trecute cu Noctiluca.
Schimbarea de registru, de la proză la poezie, am făcut-o fără probleme, ca și cum era o trecere firească. Emoție am găsit în ambele stadii, dar în straturi diferite. Noctiluca este întoarcerea la poezie a Ioanei Nicolaie după zece ani, iar acest lucru se simte în sensul că poeziile spun multe. Eul liric răbufnește și își spune oful după o lungă tăcere. Iubirea, grijile, mâhnirile, dar și bucuriile sau dorul prind glas de-a lungul noii colecții de poeme.
„cât de bună-i o casă
cu storuri trase și galbene
prin care nu se poate intra?„
E greu să vorbești despre poezie, să o analizezi obiectiv, pentru că este atât de aproape de suflet. Îți vorbește din și pentru suflet. Și pentru că oamenii sunt atât de diferiți, pentru că fiecare simte în felul său, este greu să îi îmbuni pe toți. Cert e că poezia Ioanei Nicolaie știe să surprindă viața reală, un cotidian ce îi încearcă pe mulți, dar care pot găsi, chiar și numai pentru câteva zeci de minute, un pic de alinare, de înțelegere, de sprijin.
„de ce nimic nu-ți stă în putere?
de ce fără oricine se poate trăi?„
Motivul mamei este unul recurent în acest volum. Mama fiind primul univers al fiecăruia dintre noi este normal ca ea să joace un rol central într-o poezie ce nu se sfiește să își arate dorul nespus după plecarea ei. Mi-a plăcut în mod deosebit comparația cu lumea Japoniei, acolo unde mama își poate găsi liniștea sub razele de soare cald.
„numai cei ce seamănă
pot tăcea împreună.„
Nici ultimii ani, cu pandemia sau războiul din Ucraina nu au trecut fără să lase urme. Eul liric abordează aceste subiecte direct, lăsând la vedere trăiri simțite de mulți. Tocmai (și) din acest motiv, titlul ales este atât de bun, vocea lirică a Ioanei Nicolaie făcând lumină printre emoțiile multora dintre noi.
Poate nu e cea mai caldă poezie, sau cea mai comodă, dar este aproape de ceea ce trăim mulți. Este o reflecție a gândurilor omului de rând, cu bune și cu rele. Așa că nu ezitați din a citi poezie românească contemporană, vă va face bine. Sunt curioasă și de celelalte volume de poezie ale Ioanei Nicolaie, la care sper să ajung cândva pentru că îmi place ce am găsit aici.
