Încântată peste măsură de noul său motan, Mati, o fetiță de cinci ani, își uită păpușa preferată, pe nume Celina, pe plajă. În zadar aceasta strigă după cea care îi fusese ca o adevărată mamă. Fetița nu o aude defel. Astfel că păpușa rămâne singură și supărată, în oceanul de nisip. La lăsarea serii, apare Căpcăunul Nemilos al Apusului, care împreună cu Marea Greblă seamănă teroare printre obiectele și ființele ce au rămas pe plajă. Întrucât aceștia, fără pic de milă, le adună pe toate într-o grămadă și le dau foc. Observând că păpușa este una vorbitoare, Căpcăunul Nemilos va face tot ce îi va sta în putință pentru a-i răpi acesteia cuvintele, care ar valora o avere la târgul de păpuși. Abia de-acum încep adevăratele necazuri ale păpușii Celina, care își va apăra eroic fiecare cuvânt, în ciuda groaznicelor nenorociri ce se abat asupra sa. Iar când totul pare să se năruie și povestea ei să se sfârșească cum nu se poate mai tragic, apare și salvarea, de acolo de unde păpușa s-ar fi așteptat mai puțin. 

Deși la prima vedere „Noaptea pe plajă” pare doar o mică poveste de groază cu păpuși vorbitoare și monștri imaginari, totuși ea are un substrat cât se poate de solid. Este vorba despre valoarea cuvintelor. Despre faptul că fiecare cuvânt are o însemnătate aparte și cumva o viață proprie. Că odată spus, cuvântul atrage după sine toate consecințele ce au legătură cu sensul său profund. Ca de exemplu, odată ce ți-ai rostit numele, tot ceea ce te definește este implicit dezvăluit. Iar când spui „mamă”, se reînnoadă pe loc firul dintre mamă și copil. Firește, acestea sunt doar două exemple. Dar ceea ce trebuie să înțelegem este că niciun cuvânt nu trebuie rostit la întâmplare, ci fiecare doar acolo unde este necesar, unde prezența sa poate aduce un folos. 

Povestea „Noaptea pe plajă” este și mai bine pusă în valoare grație desenelor pline de semnificații ale ilustratoarei Mara Cerri.