Savu Popa este poet, prozator și profesor. S-a născut în 1991, la Ocna Sibiului, iar astăzi predă limba română copiilor din localitatea natală. A debutat în anul 2017 cu volumul „Ipostaze”, la editura Paralela 45. În anul următor publică volumul de poeme „Noaptea mea de insomnie”, la editura Cartea Românească.
Structurat în cinci părți, acesta propune cinci tipuri diferite de poeme, având fiecare specificul său. Astfel, în prima parte, întâlnim poeme de dragoste, dar nu din acelea îmbibate de sentimentalism, ci marcate mai degrabă de un spirit cosmopolit, poetul plasându-și iubirea pe cele mai exotice meridiane ale lumii. Poemele din cea de-a doua parte, deși construite în aceeași manieră estetică ca și cele anterioare, se situază parcă, din punct de vedere imagistic, la antipozi față de acestea, în sensul că emoțiile, la fel de voalate, sunt găzduite de această dată într-un mediu bucolic, rural, dominat de figura mamei și de amintirea copilărie. Partea a treia, alcătuită din doar trei poezii, nu este altceva decât un triptic de arte poetice, autorul adunând la un loc, trei viziuni, aparent diferite, dar având aceeași sămânță, despre ceea ce înseamnă poezia sau arta de a scrie poezie, și anume introspecția, sondarea sinelui. Că așa stau lucrurile o dovedește autorul cu asupra de măsură în cea de-a patra, și cea mai amplă parte a volumului, în care accentul pică tocmai pe explorarea și exploatarea sinelui. În fine, cea de-a cincea parte este alcătuită exclusiv din poeme în proză, construite într-o manieră cât se poate de limpede, ce explorează lumea satului românesc transilvănean, cu tradițiile sale ancestrale și cu veșnicia sa devenită proverbială grație unei celebre afirmații blagiene. Așadar, avem de-a face cu un poet care oscilează perpetuu între modernism și tradiționalism, doar din punct de verede al fondului, nu și al formei. Cu toate acestea, se simte în poemele și poeziile lui Savu Popa o vigoare a construcției, se simte cum transpiră cuvântul pe drumul dintre minte și foaia de scris, și mai mult decât atât, răzbate din versurile sale respectul pe care îl nutrește acesta față de limba română, pe care se străduiește să o pună cât mai bine în valoare, altfel spus, să o încoroneze cu propriile-i cuvinte.
