Mulți au fost fascinați de felul în care au gândit diferitele personalități ale istoriei. Multe s-au scris (și încă se mai scriu) despre gândire, despre mecanismele și evoluțiile minții umane. Până la urmă de ce atâta gândire despre gândit? Cartea lui Gabriel Liiceanu vine să ofere un răspuns care merge în două direcții. Prima direcție este aceea că astăzi, în amalgamul de stări, tehnologii, ispite, manipulări, omul nu mai reușește să gândească singur, nu își mai construiește un mod de a gândi raportat la ceva. A doua direcție, și care mi se pare foarte importantă, este aceea că a gândi „înseamnă să te comporți în conformitate cu felul în care gândești”.
Oricum ar fi, ambele par o nebunie, cum foarte bine remarcă și filozoful român. Gândirea pe cont propriu poate fi o greșeală fatală dacă nu rămâne în sfera gândirilor colective, mai nou, în cele ce se nasc pe social-media. De la „a sta pe gânduri” și „tehnici ale gândirii” până la cei care „reglează” sau „dereglează” gândirea, cartea lui Gabriel Liiceanu ne propune să mai gândim atunci când timpul ne permite.