Poți să scrii ceva real și să fie extrem de trist și de dureros, dar să nu fie literatură, să fie doar o mărturie umană care contează, dar care nu va fi discutată ca artă literară, însă aici vorbim atât despre un fapt istoric îngrozitor care a mutilat lumea, dar și despre o operă literară și artistică și când e vorba despre artă accentul se pune pe creație și nu pe social, chiar dacă în ultimii ani, din păcate, contează mai mult ideea și activismul decât frumusețea operei, dar aceasta e o discuție separată. Un prim detaliu care mi-a sărit în ochi încă de la început este că autorul folosește meta textualitatea și alte elemente postmoderniste pentru a-și spune povestea. El scrie și desenează despre cum vrea să scrie o carte bazată pe amintirile tatălui său, Vladek Spiegelman, care a trecut prin lagăr.

„Ultima cină a lui Leonardo. Anula” e un titlu pe care-l recomand iubitorilor de ficţiune şi de istorie care sunt mai puţin exigenţi cu derularea faptelor sau stabilirea adevărului şi tuturor celor care au această deschidere spre ipoteticele înlănţuiri istorice care ar putea să facă lumină acolo unde dovezile sunt inexistente sau fragile. E şi aceasta o posibilitate de a scrie istoria umanităţii, chiar dacă rămâne la stadiul lui „Ce-ar fi fost dacă?”