Pe lângă faptul că te trezești într-un tablou diferit de tot ceea ce ai citit până acum despre lumea femeilor care nu au dreptul la propria viață, mi se pare interesantă ”tehnica” (dacă poate fi numită așa) celor 1001 de nopți ale Șeherezadei, adică împletirea unui fir care va da naștere unui alt fir și tot așa. Nu numai că Șeherezada noastră nu tace la ivirea zorilor, ci chiar se revoltă și îndrăznește să stârnească furia sultanului pentru că nu are de gând să-i mai îndeplinească vreo poruncă. Putem numi romanul un mijloc de a se răscula împotriva tradițiilor iraniene vizavi de modul în care e tratată femeia în societate și în familie.

Este o lectură pe care aș recomanda-o atât celor mici, cât și celor mari. Celor mici le este utilă pentru că este în primul rând o carte despre prietenie, iar pe de altă parte este instructivă. Conversațiile dintre Sophie și MUP sunt un prilej de a explora diferite curiozități legate de popoare (cum sunt reflecțiile legate de oamenii din Japonia și cei din Norvegia, despre barbari, sau recuzita de obiecte de la curtea reginei, ș.a.). Sophie este o fetiță înțelegătoare, răbdătoare cu MUP, chiar numele sugerează că este înțeleaptă. Pentru publicul adult cartea aduce cu sine o libertate lingvistică în vocabularul lui, preponderent format din epenteze, sinereze (cuvinte precum carnibali, coplii, omleți, care prin încălcarea legilor lor fonetice ajung să desemneze alte realități pe care și le dorește MUP) – ceea ce-i dă o originalitate specifică, iar efectul pe care îl are este comic.

Într-o alură comică, chiar tragi-comică, cotidianul pare mai ușor de suportat, iar normalizarea este unul din lucrurile care contribuie la menținerea sănătății psihice a societății. Avem de-a face cu o ironie inteligentă față de situații aparent banale scufundate într-un ușor penibil, totul sub bagheta unui destin oarecum stupid, adesea foarte apropiat de realitate; iar simbolistica sub alura căreia se desfășoară totul încarcă afectiv și te face să nu lași cartea din mână.