Steve Harmon, eroul acestei cărți, este un puști american de 16 ani care ajunge, printr-un ciudat complex de circumstanțe, să fie implicat într-un jaf soldat inclusiv cu o crimă. Ca atare, este arestat și supus unui proces ce pare din capul locului pierdut, asta pentru că „onorata instanță”, plictisită de atâtea procese similare, nu ia niciun moment în calcul prezumția de nevinovăție, tratându-i pe toți cei implicați în proces, ca pe niște monștri, anulându-le astfel orice urmă de individualitate și mai ales de umanitate. 

Pentru Steve Harmon, procesul este un șoc, atât pentru faptul că este prima oară când se confruntă cu experiența vieții de arest și cu sala de tribunal, cât mai ales pentru faptul că nu reușește să înțeleagă de ce este acolo și de ce este socotit un monstru. Ca să nu o ia razna de tot, el decide să scrie, în timp real, un scenariu de film cu tot ceea ce i se întâmplă, ba chiar și cu amintirile legate de această întâmplare stranie. Este unicul lui mod de a încerca să se detașeze, să privească cumva întreaga situație din exterior, ca și cum el nu ar fi decât o cameră de filmat care înregistrează mecanic și indiferent ce se întâmplă. Astfel, întregul roman este scris sub forma unui scenariu de film, ceea ce face ca și lectura să fie foarte ușor de parcurs, dar și misterul să fie ridicat la cotele aferente unui film de acest gen filmat profesionist pe platourile de la Hollywood. Însă, dincolo de subiectul procesului și de maniera narativă, mi se pare că rămâne mai pregnantă problema legată de lejeritatea cu care unii oameni refuză să-și privească semenii, ca oameni, indiferent de circumstanță.