Mitul copilului răsfăţat

Vlad Zver
Vlad Zver 02 Ianuarie, 2015
811

Alfie Kohn are câteva idei esenţiale pe care le ia şi le reia, pare-se, sub diferite forme, la fiecare nouă apariţie: educaţia prin pedepse şi recompense este cât se poate de nocivă, competiţia, ierarhizarea în şcoală şi notarea la fel, tema pentru acasă ar trebui abololită (cel puţin până în perioada liceului), dezaprobarea făţă de greşelile copiilor nu ar trebui afişată şi, de asemenea, copiii nu ar trebui să se confrunte niciodată cu propriile eşecuri (toată lumea va primi, la sfârşit, premii de consolare). Cu siguranţă o serie de idei revoluţionare despre care veţi vrea să aflaţi câte ceva.

O carte despre parentingul care le îngăduie copiilor să se dezvolte fără intervenţii „deranjante“ din parte părinţilor, dar şi despre părinţii care vor urmări mereu cu cea mai mare grijă paşii copiilor.

Eu unul mi-am subliniat cu roşu ideile lui Thomas Gordon (pe care Alfie Kohn le reia, fără a face trimitere la cunoscutul său înaintaş), cu galben toate ideile argumentate sofistic sau pur şi simplu greşit întemeiate şi cu albastru referirile la studii ale căror date sunt doar parţial prezentate. La sfârşit am rămas cu o carte tricoloră în care nu a mai rămas nimic de subliniat.

Mitul copilului răsfăţat
Mitul copilului răsfăţat
Alfie Kohn
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram