MICUL PRIETEN, la fel ca ISTORIA SECRETĂ și STICLETELE, reprezintă în primul rând o celebrare a literaturii. Structura specifică scrierilor detectiviste, aplicată în toate romanele sale, funcționează strict sub rolul de schelet al acestora, celelalte straturi fiind atent compuse din referințe intertextuale și reimaginări ale diferitelor personaje din canonul literar. Dacă v-ați întrebat vreodată ce s-ar alege de Scout Finch în lipsa tatălui și al fratelui, aici găsiți un posibil răspuns. Povestită din perspectiva unei traume generaționale, acțiunea din MICUL PRIETEN explorează puterea pe care amintirile le au asupra noastră și felul în care lăsăm aceste amintiri să ne domine, în ciuda naturii lor schimbătoare și subiective. Provocarea protagonistei Harriet este aceea de a aduce atât liniște familiei sale măcinate de o crimă tulburătoare, cât și de a cerne informațiile potrivite pentru rezolvarea misterului, într-o comunitate în care fiecare crede că experiența individuală și opinia proprie sunt singurele valabile.
Astfel, dacă vă plac analiza holistică, aventurile lui Sherlock Holmes, scrierile despre sudul American ale lui William Faulkner, dar și CUM SĂ UCIZI O PASĂRE CÂNTĂTOARE, atunci această carte trebuie să facă parte din lista voastră de lecturi. Deși este o carte stufoasă, lectura curge repede, căci personajele complexe și ușor de îndrăgit și dialogurile tonice sunt părți esențiale ale acestui roman despre adolescență și maturizare în umbra apăsătoare a morții unui membru al familiei.
