Aleksandr Pușkin a fost fără doar și poate cea mai complexă personalitate a literaturii ruse din secolul al XIX-lea, fiind în egală măsură poet, prozator și dramaturg. Ca poet a fost genial, rămânând până astăzi sinonim cu poezia rusă pre-modernă, între el și Esenin (căruia i-au urmat alți poeți de geniu), nemaiputând fi trecut la index niciun poet remarcabil. Ca prozator s-a remarcat prin nuvele fascinante, ca Dama de pică, Istoria lui Pugaciov, Povestirile răposatului Ivan Petrovici Belkin sau Fata căpitanului. De asemenea, Pușkin a fost și un deschizător de drumuri, fiind creatorul romanului în versuri Evgheni Oneghin. Spiritul său inovator s-a manifestat foarte puternic și în dramaturgie, el fiind inventatorul teatrului scurt, foarte dificil de pus în scenă, gen reprezentat cel mai pregnant de piesele de teatru din volumul Micile tragedii (1830), dar și de Rusalca (1832).
Actuala ediție a Micilor tragedii este una extinsă, adunând la un loc următoarele piese de teatru scurt și foarte scurt: O scenă din Faust, Oaspetele din piatră, Mozart și Salieri, Cavalerul avar, Ospăț în timp de ciumă, și Rusalca. Aceste piese au în comun, dincolo de dimensiunea lor redusă și dificultatea pe care o ridică în privința reprezentării lor scenice, faptul că fie reiterează într-o formă sau alta, scene din folclor sau din mitologie, fie reinterpretează motive din opere literare sau fapte culturale ce bat la porțile mitologiei, cum este cazul cu cele trei piese din volum, ce-i repune în lumină (și totodată în umbră) pe Faust și Mefistofel, pe Don Juan și pe Mozart. De asemenea, așa cum reiese și din titlul volumului, fiecare dintre acestea redau câte o mică tragedie, iar termenul de „mică” poate avea aici multiple sensuri. Poate face referire la dimensiunea lor livrescă redusă la un singur act/ o singură scenă; la amploarea „redusă” pe care autorul o imprimă fiecăruia în sensul că ele trec drept tragedii neînsemnate sau la faptul că motorul fiecărei tragedii, este reprezentat de câte o mostră de micime sufletească, cum ar fi: dorința de putere, pofta trupească, invidia, avariția, trădarea, gelozia sau setea de răzbunare.
Oricum ar fi, Micile tragedii rămân mari capodopere ale literaturii universale, drept pentru care ele continuă să fie traduse, editate și reeditate în întreaga lume până în ziua de astăzi.
