Lumea dublă a romanului fraţilor Strugaţki se înfăţişează cititorului ca un monstru bicefal fantastic, pe jumătate organic şi pe jumătate mecanic, cu un capăt în înalturile stîncii pe care Directoratul şi-a construit baza, şi cu celălalt în adâncurile pădurii care-şi lărgeşte stăpînirea neobosit. Facem, alternativ, cunoştinţă cu două personaje captive în două lumi distincte, pe care încearcă disperat să le părăsească. Pereţ şi Candid sunt exponenţii individului căzut într-o ordine străină, nefirească, ininteligibilă, ale cărei legi tind, treptat, spre disoluţia individualităţii, primul prins în mrejele unui sistem birocratic excesiv, în care omul este serv al unui proiect măreţ al umanităţii, lipsit complet de umanism, iar celălalt, blocat ireversibil într-o lume cotropită încet, dar sigur, de o natură altfel decât o ştim noi: puternică, sistematică, vicleană, maternă până în străfunduri.
Considerat de fraţii Strugaţki cel mai reuşit roman al lor, “Melcul pe povîrniş” oferă o viziune realistă, amar-ironică, asupra slăbiciunii naturii umane în faţa forţelor, de oricare fel ar fi ele.
