Felicia este o fetiță ca mai toate fetițele. Ea trece printr-o perioadă foarte interesantă din viața ei, anume aceea în care își descoperă, cu fiecare nou episod pe care îl trăiește, câte o nouă emoție. Astfel, stând singură în casă, din cauza unei răceli, se lasă cuprinsă de tristețe, care se manifestă prin senzația de suflet greu și prin lacrimi amare. Apoi, de Crăciun, când vede că bunicii i-au adus tocmai cadoul visat, este acaparată de o bucurie fără de margini, care o face să strige până aproape rămâne fără voce. În altă zi, jucându-se cu alți copii de-a v-ați ascunselea, și văzând că aceștia trișează, face cunoștință cu furia, care o face să îi tremure tot corpul de indignare. În urma unui vis urât, cunoaște frica, mâncând un fruct crud, simte dezgustul, căzând în noroi în fața prietenilor săi, este efectiv paralizată de rușine, iar când se întâlnește cu un pui de căprioară din cale-afară de blând și frumos, simte cum o învăluie uimirea. 

Astfel, rând pe rând, Felicia ajunge să cunoască toate emoțiile despre care înțelege că își au locul chiar în inima ei și ies la iveală de regulă în situații în care are nevoie de ele pentru a face față și a trece mai departe. Că acestea sunt ca un fel de sanitari ai sufletului, că au mereu grijă ca, după o întâmplare mai deosebită, totul să rămână sau să revină rapid la normalitate, pentru ca viața să își urmeze cursul firesc. 

Marea carte a emoțiilor este în egală măsură o carte de povești foarte simpatice și un ghid cum nu se poate mai practic și mai aplicat, despre emoții și cum trebuie ele gestionate. Bineînțeles, nu le-ar strica nici părinților să ia câteva notițe despre acest subiect, cu atât mai mult cu cât emoțiile sunt prin definiție foarte fâșnețe și niciodată nu le putem înțelege în profunzimea lor de moment.