Copilul din poveste este convins că mama lui este pirat. Asta pentru că însăși mama i-a spus că în fiecare lună ea urcă la bordul navei Crabul nemilos și împreună cu echipajul ei de oameni extraordinari se luptă cu creaturile mării pentru a ajunge pe Insula Comorii. Ca să fie mai convingătoare, într-o zi i-a arătat cicatricea de pe piept cu care s-a ales încă de la prima bătălie dată pe Crabul nemilos. Apoi, când a început să chelească, a găsit pretextul perfect pentru a purta batic, în stil bandană, așa cum poartă toți pirații. În fond, cum i-ar fi putut spune celui mic despre faptul că este bolnavă de cancer. Ce-ar fi putut înțelege el? 

Din fericire pentru toată lumea, echipajul a fost într-adevăr extraordinar și mama-pirat a ajuns pe Insula Comorii. Acum este bine, în convalescență. Aceasta nu este atât o poveste despre cancer, cât mai ales una despre modul în care poți alege să lupți cu acesta, și mai mult decât atât, maniera în care îi implici pe cei dragi în această dramă. Modelul acestei mame care a înțeles că cel mai bine pentru fiul ei este să tranforme totul într-o poveste în care amândoi să fie protagoniști, ar trebui să fie urmat de toate mamele care suferă de cancer. În cazul în care se vor vindeca, totul ar fi bine. În caz contrar, ar reuși măcar să rămână în memoria celor mici ca un personaj de poveste, o luptătoare, o eroină. Ceea ce pentru ei ar fi fără doar și poate un motiv de imensă mândrie.