I s-a spus simplu: poem dramatic. I s-ar fi putut spune și altfel. Ca de exemplu: „dialog scăpat de sub control”, „ping-pong lirico-epico-dramatic”, „suprarealism răstignit pe două voci făcute cruce”, „du-te-vino între vis și realitate”, „când joaca cucerește viața”, „nebunie bună de pus la rana tristei lucidități”, „etc., etc., etc.”. Dar i s-a spus simplu: poem dramatic.

Și pentru că trebuia să i se dea și-un nume i s-a spus atât de simplu de complex: „mai drăguț decât dostoievski”. Să rămâi perplex, nu alta. Și să te întrebi, ca tot omul serios și respectabil, și cu simțul valorilor literare, rămas nepătat: cu ce-o fi greșit săracul Dostoievski, de mi ți l-au luat scriitoarele (era să zic țațele) astea în balon? O dilemă din care nu puteți ieși (am zis!) până când nu veți citi minunea aceasta de carte, numai bună de pus capac pe borcanul cu mintea pusă la murat în apa sărată a realismului capitalist (că de cel socialist se zice c-am scăpat).