Claudiu Komartin s-a impus în poezia românească încă de la începuturile carierei sale literare drept unul dintre stâlpii curentului douămiist. A debutat în anul 2003 cu volumul „Păpușarul și alte insomnii”, continuând cu „Circul domestic”, „Un anotimp în Berceni”, „Hemoragia soarelui. 33 de poeme de Claudiu Komartin cu 22 de gravuri de Ana Toma”, „cobalt”. A urmat misterioasa carte, „Dezmembrați”, semnată Adriana Carrasco, iar în 2017 a apărut la editura basarabeană Cartier, antologia de autor „Maeștrii unei arte muribunde – Poeme alese 2010 – 2017”, conținând o serie de poeme recente, neincluse în niciun volum anterior, precum și cele mai recente două volume ale sale: „cobalt” și „Dezmembrați”, antologie reeditată la aceeși editură, un an mai târziu.
O întrebare justă ar fi, de ce o antologie care să cuprindă doar poemele scrise din anul 2010 până în 2017, în condițiile în care nu a mai existat o altă antologie în care să fi fost cuprinse poemele de la începuturi până la momentul „cobalt”? Să se fi dezis poetul de acea perioadă a creației sale? Cu siguranță, nu. Doar că, cel mai probabil, în această perioadă a carierei sale, el simte că cel mai bine îl definesc aceste poeme. Și aceasta pentru că „momentul cobalt” marchează ruperea poetului de curentul douămiist, dar nu în sensul unei deziceri de acesta, ci în sensul unei depășiri a acestuia, înțeleasă ca eliberare a poeziei sale de orice program poetic, acceptând ca unică estetică, pentru sine, preocuparea de a transmite cât mai direct și cât mai viu mesajul poetic și mai ales emoția poetică, indiferent de starea ce traversează poezia: iubire, durere, frustrare, agonie sau extaz. El și-a propus practic să scrie o poezie 100% sinceră, în care să abandoneze orice mască și prin care să se expună cititorilor, în duhul gol. Și, cu această antologie, demonstrează din plin că și-a câștigat pariul cu sine însuși.
