Lupul cunoştea toate cărţile de joc după miros. De asta câştiga întotdeauna.
　　　　"Pica miroase a ploaie şi a pământ umed.
　　　　Cupa miroase a zmeurică
　　　　Caroul miroase a penar de elev silitor.
　　　　Aşii, în general, a friptură de berbec.
　　　　Doiarii au ceva de caca de muscă.
　　　　Treiarii sunt ca o punguţă de bomboane cu mentă.
　　　　Patru miroase a minge de băieţel
　　　　Zecarii a plombe, iar valeţii, damele şi popii, respectiv a valeţi, dame şi popi."
　　　　De fapt lupul, trăind alături oamenilor drept Gigă Mieluşeanu, câştigă cam orice presupune înşelătorie, deghizare, furtişag sau sabotaj. Dar Antonia, o fetiţă inteligentă din vecini, ce locuieşte alături de străbunica sa ce se dă drept bunică, află secretul lupului şi, mai mult, îl desenează pentru ca apoi bunica să îl poată broda. Ce face lupul atunci când dă cu ochii de broderie şi cum îşi va proteja el secretul?
Trofeul Arthur ne-a obişnuit cu surprize de proporţii. De data asta a venit rândul unei cărţi cu ilustraţii excelente, cu o construcţie ireproşabilă, cu umor, dar a cărei principală calitate, rareori întâlnită, este migala cu care este îngrijită fiecare frază. Nimic nu este lăsat necurăţat, nimic nu este la întâmplare. O carte amuzantă şi captivantă care îmi aminteşte de o altă apariţie de care m-am bucurat recent, Cartea năsoaselor, semn că, într-adevăr literatura română pentru copii este o realitate veritabilă, care prinde culoare şi proporţii.