Liza este o fată de optsprezece ani ce trăiește alături de mama sa, o femeie egoistă și alcoolică, pe strada Vere din mahalaua londoneză Lambeth. Este o prezență strălucitoare printre locuitorii anonimi ai uliței, iar prezența ei stârnește de fiecare dată reacții diverse, de la admirație sinceră, la invidie și răutăți stârnite de această boală grea. Și toate acestea pentru că Liza era frumoasă și avea și o atitudine diferită față de restul fetelor, fiind una dintre cele ce nu se lasă încorsetate de regulile stricte ale societății. Viața ei se scurge cumva la fel de anost ca și a celorlalți locuitori ai străzii. Are o prietenă bună, pe nume Sally, se știe curtată de Tom, un băiat bun, dar cam moale, drept pentru care prefera să nu-i dea prea mari speranțe și în mare parte își petrecea timpul muncind la o fabrică și având grijă de mama ei care tot timpul acuza că suferă de reumatism. Monotonia este ruptă însă în momentul în care Jim, un bărbat mutat de curând pe strada Vere, îi taie calea în timp ce fugea de gloata băieților ce se ținea pe urma ei, și îi fură o sărutare, în adevăratul sens al verbului „a fura”. Iar ea, departe de a se fi simțit jignită de tupeul acestuia, se îndrăgostește fulgerător și orbește de el. În scurt timp Liza află că Jim este căsătorit și are mai mulți copii, dintre care fiica lui cea mare este de o vârstă cu ea. Acest detaliu nu o împiedică însă să își dea frâu liber sentimentelor și să-i dea apă la moară lui Jim, care începe să o curteze insistent, deși prudent, dată fiind situația lui familială. Îndrăgostiți unul de celălalt, Liza și Jim încep o idilă clandestină, care însă, cu toate precauțiile lor, ajunge să devină motivul principal de bârfă printre vecinii lor. Nu lipsește mult și află de aceasta și soția lui Jim, care după ce suferă un timp în tăcere, se hotărăște să-și înfrunte rivala. Moment în care, totul scapă complet de sub control și poveste Lizei se va sfârși cum nu se poate mai tragic.
Liza din mahalaua Lambeth este primul roman al lui W. Somerset Maugham și încă de acum el își manifestă tendința spre naturalism, prezentând o situație de viață cvasi-realistă și descriind o epocă demult apusă, în care societatea era construită pe baza unor reguli stricte de conduită, pe care noi astăzi le-am numi stereotipuri de gen. Printre aceste canoane sociale putem aminti: atitudinea cuviincioasă a fetelor, în contrast cu libertatea băieților de a se comporta ca niște mici anarhiști, supunerea totală a femeii în fața bărbatului, precum și datoria soților de a face cât mai mulți copii. De asemenea, se poate constata la maniera narativă a lui Maugham, subtilitatea cu care induce ideea de morală, fără a se erija efectiv într-o instanță de judecată în acest sens. El nu arată cu degetul, nu spune ce este bine și ce nu, ce se face și ce nu se face, ci doar se mulțumește să prezinte faptele în așa fel încât cititorul să înțeleagă, conform cu forul conștiinței sale, ce consecințe pot avea anumite fapte reprobabile. Aceste tehnici scriitoricești se vor regăsi și în viitoarele sale romane, cum ar fi Catalina, Vila de pe colină sau Vălul pictat, și vor face din el unul dintre cei mai apreciați scriitori britanici ai tuturor timpurilor. Chiar și marele George Orwell va afirma la un moment dat, „Maugham este scriitorul modern de la care am avut cel mai mult de învățat”.
