Conform acestui scurt dar cuprinzător (fals) tratat despre imbecilitate, lumea este populată în permanență de patru categorii majore de oameni, stabilite în funcție de efectul pe care îl produc faptele lor asupra celorlalți. Astfel, avem: neajutorații, care acționează în paguba lor și în câștigul altora; înțelepții, ale căror fapte au efect benefic și asupra lor și asupra altora, răufăcătorii, care se disting prin faptul că își fac doar lor bine și asta întotdeauna spre paguba celorlalți și, în fine, imbecilii, care se recunosc prin faptul că indiferent ce acțiune ar întreprinde, le fac celorlalți pagubă, dar se păgubesc în egală măsură sau chiar mai rău pe ei înșiși. Prin ce se mai disting imbecilii? Printr-o serie întreagă de constante existențiale: indiferent de gradul lor de educație, de formula comunității din care fac parte, de religie, sex sau rasă, ponderea lor în comunitate rămâne aceeași, inclusiv dacă ne raportăm la comunitatea liderilor politici, militari, religioși sau la cea a laureaților premiului Nobel; indiferent de câți imbecili te-ai aștepta să găsești într-o societate, întotdeauna vei fi surprins să descoperi că sunt ceva mai mulți decât ai preconizat; imbecilii acționează indiferent de circumstanță, ilogic, haotic, fără niciun plan, iar asta îi face din cale afară de imprevizibili și ca atare periculoși. În concluzie, viața neimbecililor s-ar putea rezuma la suma încercărilor de a face față „atacurilor” constante și influenței nefaste a imbecililor din preajma lor. 

Dincolo de a fi un tratat, fie el și fals, sau o glumă spumoasă, vag filozofică, despre imbecili și imbecilitate umană, cartea lui Carlo M. Cipolla trebuie privită ca o binevenită alarmă, menită să ne atragă în permanență atenția că cele mai bune intenții pe care le-am putea avea în această viață, pot fi oricând zădărnicite din cauza imbecililor, a acestor păguboși imprevizibili, de care nu te poți nicicum feri. Am putea găsi și o parte bună din toată această nebuloasă? Sigur că da! Atunci când nu ne ies lucrurile așa cum ne-am propus, deși am făcut totul „ca la carte”, să ne resemnăm cu gândul că fără îndoială „și-a băgat coada” vreun imbecil. În acest fel, cel puțin reușim să scăpăm de frustrările inerente pe care altfel le-am lăsa să ne căpușeze fără drept de apel.