Romanul lui David Vann explorează relaţia tată-fiu şi moartea printr-o frazare simplă şi o construcţie complexă (o nuvelă centrală, în jurul căreia orbitează alte cinci), care răstoarnă treptat aşteptările cititorilor. Roy Fenn e fiul, ipostaziat în diverse perioade ale vieţii sale, viaţă care se leagă mai tot timpul de sinuciderea tatălui. Subtilitatea ţesăturii narative creează o poveste alternativă, paralelă, care reaşază şi repune problema morţii, dar şi a apropierii dintre un tată depresiv şi un fiu care încearcă să-i fie alături. Legenda unei sinucideri e o naraţiune fragmentară, care cere răbdare, căci sensul se descoperă şi se construieşte pe parcursul lecturii, însă merită, fără îndoială. Acest roman e o excelentă dovadă că literatura e capabilă să foreze locurile problematice ale interiorităţii, să ajungă până la os, dar, în acelaşi, timp să entuziasmeze cititorul şi, poate chiar, să-i ofere noi posibilităţi de a înţelege sau de a accepta experienţe dureroase.
