Bohumil Hrabal își alege de data aceasta ca personaj un bătrânel care o dă înainte cu aventurile sale din tinerețe. Fie că povestește despre aventuri amoroase, despre fabricarea berii sau despre viața din imperiul austro-ungar, bătrânul are o vervă și un debit de parcă a strâns tot aerul din lume în plămâni și-și spune toată viața dintr-o suflare de parcă aceasta ar fi ultima. Exact ca bătrânii pe care îi întâlneam în tren.

Mucalit, inteligent, cunoscător, înțelept, bătrânul lui Hrabal este un one-man-show desăvârșit. Știe foarte multe pentru că a trecut prin multe, pentru că a învățat din ele, pentru că a venit momentul să învețe și pe alții ce înseamnă viața.

Volumul lui Hrabal are un umor debordant și seducător. Nu cred că există cititor care să citească Lecțiile și să nu se îndrăgostească de carte și de personajul său.

„să fii căsătorit e ca și cum ai târî toată viața o vacă pe o fâșie subțire de gheață“

„Kaura, stătea lângă gară și noapte fura, iar ziua repara pantofi, avea o nevastă nemțoaică și asta nu era în stare să fure nimic, așa că, de rușine, s-a spânzurat de o grindă în pod“

„când am observat o evreică frumoasă, cu un nas ca un cârlig de vagon, care stătea pe marginea drumului și aștepta să răsară prima stea de sâmbătă, și pentru că nu purta chiloți, am rămas cu ochii lipiți de locul unde și lui Goethe îi plăcea să se uite înainte să se apuce de scris“

„când Marion, magicianul și hipnotizatorul a venit la noi în oraș, a trebuit să-și ștampileze singur actele, pentru că imediat ce-a intrat în birou, funcționarii au început să fugă care-ncotro, de teamă să nu fie hipnotizați“