Poetul Teodor Dună este unul dintre cei mai apreciați autori ai generației douămiiste, bucurându-se de o receptare favorabilă atât din partea cititorilor, cât mai ales din partea criticii literare de specialitate, o parte dintre cărțile sale fiind răsplătite cu cele mai râvnite distincții din lumea literară. Debutează în anul 2002 cu volumul „trenul de treieșunu februarie”, pentru care obține Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Prima. Urmează: „catafazii”, „de-a viul” și „obiecte umane”, volum distins cu premiul „Cartea de Poezie a anului 2015 – Gala Tinerilor Scriitori”. Cea mai recentă carte a sa se numește „kirilă” și a apărut în anul 2017, la editura Tracus Arte. Cu acest nou volum de poeme, Teodor Dună reușește o dublă performanță: se reinventează pe sine, surprinzând publicul cititor cu un registru poetic complet diferit față de precedentele volume și totodată reinventează, sau cel puțin reîmprospătează, suprarealismul românesc de sorginte naumiană.
Volumul „kirilă” este structurat sub forma unui poem- fluviu în proză, ce își propune să redea sub forma unei alegorii poetice biografia personajului omonim, urmat de o addenda, subintitulată „singurul poem scris de kirilă”. Cine este kirilă, personajul? Cu siguranță un personaj inventat, dar nu aleatoriu, ca simplu rod al unei imaginații lăsată să zboare liberă printre undele unui subconștient colectiv generator de povești, ci unul creat perfect conștient, după modelul unei tipologii umane reale.
