Florin Iaru este unul dintre stâlpii Cenaclului de Luni și unul dintre cei mai importanți poeți ai generației ’80. A debutat în 1981 cu volumul „Cântece de trecut strada”, continuând cu „La cea mai înaltă ficțiune” (1984), „Înnebunesc și-mi pare rău” (1990) și „Poeme alese” (2000). A migrat apoi înspre proză și jurnalism. Volumul „Jos Realitatea!” marchează revenirea sa în peisajul poeziei române, după o pauză de aproape două decenii.
Poemele reunite în acest volum sunt în mare parte sociale, prin intermediul acestora poetul exprimându-și dezacordul față de modul de funcționare al societății contemporane, brăzdată de impostură, delăsare, spirit gregar, snobism și alte repercusiuni ale răsturnării piramidei valorilor pe care am moștenit-o din regimul de tristă amintire. „Sound”-ul acestor poeme este o combinație foarte reușită de ironie, referințe culturale voit distorsionate (reminiscențe din postmodernismul anilor ‘90) și limbaj de stradă, definit prin înjurături din belșug și termeni de argou (bulina cu 18+ nu lipsește de pe coperta cărții).
Cu toate acestea, n-aș caracteriza cartea lui Florin Iaru altfel decât foarte actuală și de ce nu, necesară, cu atât mai mult cu cât hazul de necaz, la români, mai are, la răstimpuri, și efectul unei binevenite treziri la realitate. Firește, nu la acea realitate care „s-a prostituat”, împotriva căreia strigă poetul, ci la cea străbătută de spiritul firescului și al lucidității.
