Piesa de teatru Jacques și stăpânul său este, după spusa lui Kundera însuși, un omagiu adus lui Denis Diderot; mai mult, propria variațiune la romanul Jaques fatalistul al aceluiași.
Jacques și stăpânul său este un tandem original ce atrage atenția în primul rând prin faptul că sluga are un nume propriu pe când stăpânul său, nu. Cititorul angajat va face în mod automat legătura cu Lecția lui Eugen Ionesco în care singurul personaj ce poartă nume este slujnica, Marie, sau cu romanul Mireasa tânăra al lui Alessandro Baricco, unde de asemenea singurul personaj principal numit este slujitorul Modesto. Un cititor oarecum religios va face cu siguranță legătura și cu episodul biblic cu Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr, în care, din nou, cel oropsit, cel neajutorat poartă nume, iar cel aparent împlinit, nu. Acest aspect spune aproape totul despre raportul real dintre cei doi; slujitorul îi este superior stăpânului din multe puncte de vedere: este mai șiret, mai descurcăreț, mai bun povestitor și în ultimă instanță mai lucid, mai înțelept.
Dincolo de raportul dintre cele două personaje principale, trebuie spus din capul locului că avem de a face aici cu o piesă de teatru experimentală, ce combină tehnica teatrului cu cea a romanului; ba mai mult, pe alocuri se întrevăd tehnicile teatrului postmodern și ale intertextualității.
