Jack din sticlă

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 26 Martie, 2014
2598

Din punctul de vedere al autorităţilor, Jack din sticlă este un criminal odios şi un terorist înspăimântător. Unul dintre cei mai căutaţi din Sistemul Solar. Un sistem condus de Ulanovi prin corporaţii subordonate – MAHfamilii – aflate mereu într-o luptă acerbă pentru putere. Însă Jack din sticlă e şi personajul central al celor trei micro-romane ale cărţii. Deţinut obscur, mentor pentru gemenele uneia dintre puternicele MAHfamilii, dar şi bodyguardul lor, Jack e un luptător de guerillă, permanent pregătit pentru asalt, dar şi pentru retragere.

Construite ca povestiri poliţiste pe calapodul romanelor clasice cu crime petrecute în spaţii închise, povestirile redau pasaje scurte din biografia lui Jack. Un amestec de sf, horror, thriller şi roman poliţist, dar şi o mulţime de trimiteri la marea literatură sau la mari autori de science fiction fac din Jack din sticlă un roman potrivit atât cititorilor de sf clasic, cât şi celor mai pretenţioşi.

Cei care nu au timp pot citi doar prima povestire (micro-roman) şi vor citi una dintre cele mai bune povestiri horror din ultima vreme

Jack-din-Sticlă
Jack-din-Sticlă
Adam Charles Roberts
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram